Categories
Jucarii Parenting Uncategorized

Black Friday: To shop or not to shop? (sau Cum să cumpărăm înțelept)

Black Friday: To shop or not to shop? (sau Cum să cumpărăm înțelept)

Sursa foto

Suntem obișnuiți deja, în luna noiembrie începe sezonul reducerilor și cheltuim cu toții mai mult decât de obicei. Înainte însă de a da iama în magazinele online și de a cumpăra tot ce vedem cu ochii, cred că ar fi înțelept să facem un pas înapoi și să ne punem câteva întrebări care să ne ajute să luăm cele mai bune decizii.

Jucăriile pentru copii nu fac excepție de la această febră a cumpărăturilor impulsive. Am văzut mulți părinți cumpărând la reduceri jucării despre care au descoperit ulterior că nu le sunt folositoare copiilor lor sau că aceștia se joacă cu ele o singură dată, după care nu mai sunt interesați. De-a lungul anilor, mi-am dat seama că, atunci când sunt în căutarea unei jucării pentru copiii mei sau pentru alți micuți din viața mea, ajung să cumpăr cel mai potrivit cadou abia după ce petrec mai multe ore căutând, întrebând, comparând și gândind, ceea ce vă recomand și vouă.

Vă împărtășesc în lista de mai jos, din experiența mea, câteva aspecte utile la care să fim atenți înainte de a cumpăra o jucărie:

1.  Este jucăria pe care urmează să o cumpăr de calitate?

Poate cel mai important lucru de luat în considerare înainte de a pune o jucărie în coșul de cumpărături este calitatea ei. Vrem să le oferim ce e mai bun copiilor noștri, iar jucăriile reprezintă o parte importantă din viața lor, cu care petrec ore în șir zilnic, deci nu se pune problema să facem rabat de la calitate.

Cum ne dăm seama daca o jucărie este de calitate? Ne putem uita la materialele din care este făcută și la certificările de calitate obținute de producător. Ajută, de asemenea, să citim părerile altor părinți care au cumpărat aceeași jucărie. Dacă aceștia se plâng, de exemplu, că jucăria s-a rupt după câteva utilizări, nu este cazul să o cumpărăm. Copiii pun jucăriile la încercări nebănuite, testându-le în toate felurile, deci lucrurile ieftine, de calitate îndoielnică, nu vor rezista prea mult. Mai bine cumpărăm ceva mai scump, dar util și durabil.

2. Este jucăria sigură pentru copil?

Mână în mână cu calitatea jucăriilor merge siguranța acestora. Încurajez brand-urile românești și cumpăr pe cât posibil de la producători locali, business-uri mici autohtone, dar nu de la afaceri de pe rețelele sociale care nu oferă factură la achiziție sau care nu sunt înregistrate ca firmă producătoare de jucării. Este important să fim atenți la aceste lucruri pentru a nu pune în pericol siguranța și sănătatea copiilor.

Nu orice jucărie handmade este implicit sigură pentru copii. Sunt foarte multe lucruri de luat în considerare în procesul de fabricare a jucăriilor, de la mărimea pieselor, la asigurarea faptului că acestea nu se desprind sau că materialele folosite, inclusiv cele care îmbină piesele, sa nu fie toxice (de exemplu, lipiciul). De aceea, jucăriile sunt testate în laboratoare de specialitate, iar producătorii de jucării atestați primesc o certificare ce confirmă siguranța jucăriilor fabricate.   

3. Este jucăria recomandată pentru vârsta copilului?

Deși poate părea un lucru banal și evident, nu uitați să verificați vârsta pentru care jucăria este recomandată înainte de a o cumpăra. Un copil de 10 luni nu va avea abilitățile necesare pentru a se juca cu o jucărie fabricată pentru copii de 4 ani, de exemplu. Niciodată să nu cumpărăm deci jucării pentru copii mai mari decât vârsta actuală a copilului.

Iar dacă un copil pare atras de o anumită jucărie sau vă cere insistent să i-o cumpărați, dar aceasta nu este recomandată pentru vârsta micuțului, vă sfătuiesc să fiți atenți la ce anume din acea jucărie îî place de fapt copilului, ce îl atrage, și să vă orientați către jucării similare pentru vârsta lui.

4. Este jucăria potrivită cu interesele celui mic?

Ca părinți, alegem pentru copiii noștri jucăriile care ni se par nouă potrivite pentru ei, dar să nu uităm să îi implicăm și pe ei în alegere. Cumpărați acele jucării față de care copiii manifestă interes, care îi țin ocupați pentru perioade mai lungi de timp. Ca să vă faceți o idee cu privire la preferințele celui mic, studiați-l o perioadă și observați ce activități îi captează cel mai des atenția. Îi plac vehiculele, animalele, culorile, gătitul, texturile diferite etc.?

Dacă sunteți în căutarea unui cadou pentru un copil pe care nu îl cunoașteți foarte bine, cel mai sigur e să dăruiți un voucher, iar părinții lui vor ști să aleagă jucăria potrivită.   

5. Este necesar să cumpăr această jucărie?

Da, arată bine și este la reducere, dar are copilul meu nevoie cu adevărat de această jucărie? Îi este utilă în vreun fel? O putem lua cu noi în călătorii sau când ne deplasăm dintr-un loc în altul cu mașina? Sau avem deja o grămadă de jucării similare care stau uitate în dulap? Pentru a evita dilemele de genul acesta, cel mai înțelept este ca, înainte de a începe orice sesiune de cumpărături (de Black Friday, Crăciun, aniversări, botez sau orice altă ocazie), să facem o listă cu jucăriile de care avem nevoie cu adevărat și să nu ne abatem de la ea. Dacă vom cumpăra jucării care nu se regăsesc pe listă, vom regreta mai târziu că am cedat impulsului de moment. 

Black Friday la Mukibooks

Pentru a vă ajuta să aveți un Black Friday sustenabil, pe 13 noiembrie 2020,toate jucăriile Mukibooks din categoriile “De-a gata” și “Jucării pentru călătorie” au reducere 10%. O jucărie de calitate, lucrată cu dragoste, va fi cu siguranță apreciată atât de copii, cât și de părinți.

În plus, cumpărând una dintre jucăriile noastre senzoriale, contribuiți nu doar la dezvoltarea copiilor care se vor bucura de ele, ci și la dezvoltarea altor copii din România. Astfel, am decis ca 5% din profitul nostru din 13 noiembrie 2020 să îl donăm unei organizații non-profit. Credem că toți copiii merită o copilărie cât mai frumoasă, iar investiția în educația și viitorul lor începe de când sunt foarte mici. Mic cu mic se face mare, iar Mukibooks împreună cu voi poate reuși să facă o schimbare în viața multor micuți.