Categories
Dezvoltarea copilului Parenting

Cum alegem bona potrivită pentru copii?

Cum alegem bona potrivită pentru copii?

Scurt ghid cu sfaturi și soluții pentru părinții  care trebuie să se întoarcă la muncă și care au decis să-i lase pe copii în grija unei bone atente, simpatice și iubitoare.

Când băiețelul meu Jacob avea 10 luni, l-am lăsat pentru prima oară în grija unei femei blânde pe care nici eu, nici el nu o cunoșteam foarte bine, care nu făcea parte din familie și pe care o întâlnisem cu două săptămâni înainte, la interviul de angajare: prima lui bonă. Îmi amintesc și acum gândurile care m-au năpădit când am închis în urma mea ușa camerei în care lucram (din fericire, munceam de acasă, iar ei doi se jucau în camera vecină) : Oare am făcut bine? Oare va avea grijă de el? Oare nu e prea mic? Oare ar fi fost mai bine să îl duc la creșă? Dacă nu se vor înțelege? Dacă am făcut cea mai mare greșeală din viața mea? – și alte gânduri care, după cum știți, circulă permanent prin mintea părinților, ca trenurile de mare viteză într-o gară aglomerată.

De atunci au trecut 4 ani, iar dacă aș putea să îi spun ceva mamei care eram pe atunci, i-aș spune să nu mai pună atâta presiune pe umerii săi și să accepte că este normal ca aducerea unei bone în familie să genereze multă neliniște și stres – dar că, dacă este aleasă înțelept, bona potrivită va veni la pachet și cu mult echilibru, timp de calitate, liniște, structură și un om pe care copiii îl vor iubi necondiționat.

Bonă, grădiniță, creșă sau bunici? Cum aleg bona potrivită? Unde găsesc bonă pentru copii? Ce întrebări să pun bonei la interviul de angajare? Cum știu că NU am ales persoana potrivită și că trebuie să schimb bona? Acest articol va răspunde la toate întrebările de mai sus și își propune să detensioneze perioada de căutare a unei bone. Pentru ca voi să puteți închide ușa aceea a camerei sau a apartamentului și să plecați acolo unde aveți treabă cu inima liniștită și împăcată că alături de copilul vostru a rămas cea mai bună persoană pe care o puteați alege.

Aș vrea să precizez încă din start că acest articol nu judecă, nu critică și nu vrea să pună mai multă presiune pe umerii voștri decât aveți deja – și, Dumnezeule, avem parte de suficientă presiune, noi părinții! Unele familii au nevoie de o bonă și aceasta este cea mai bună soluție pentru ele – pentru alți părinți, alegerea cea mai înțeleaptă este creșa sau grădinița cu o educatoare blândă și răbdătoare. Iar alții se bucură enorm că pot să ofere niște zile minunate bunicilor, lăsându-i să aibă grijă de nepoți. Alegeți fix ceea ce se potrivește familiei voastre și ceea ce credeți că este mai bine pentru cei mici. 

Bonă, creșă, grădiniță sau bunici?

Mamele din România sunt norocoase: avem la dispoziție un Concediu de Creștere a Copilului de 2 ani în care putem sta acasă alături de cei mici, cu aproximativ 80% din salariul nostru virat în fiecare lună în cont. Situația în alte țări nu este la fel de roz: concediul de maternitate în Cehia este de 7 luni, în Ungaria de 6 luni, în Italia de aproximativ 5 luni. Canada are 17 săptămâni – și să nu deschidem subiectul Statelor Unite, unde nu există concediu plătit pentru creșterea copiilor (anumite state au început să ofere totuși câteva săptămâni). Așadar, la ce apelăm după ce trebuie să ne întoarcem la serviciu? Cu cine lăsăm copilul mic, indiferent că este vorba de un bebeluș de 6 luni, un toddler de 1 an sau un copil de 3 ani?

Experții în creșterea și dezvoltarea copilului susțin că până în jurul vârstei de 3 ani, copilul mic are nevoie de multă atenție ”one-on-one” și că cea mai bună opțiune la care pot recurge părinții care trebuie să se întoarcă la muncă este să apeleze la un membru al familiei apropiate în care și ei, și copilul au încredere (bunici, mătușa, unchi etc). Dacă acest lucru nu este posibil (și în multe familii, cum este și a mea, această opțiune nu există pentru că bunicii copiilor mei locuiesc departe de noi), recomandările specialiștilor merg mai degrabă înspre angajarea unei bone decât spre integrarea celui mic în comunitate – tocmai pentru că bona ar putea să îi ofere copilului acea atenție full-time, de 1-la-1, de care el are nevoie în primii trei ani de viață pentru dezvoltarea unui atașament sigur. După vârsta de 3 ani este într-adevăr recomandată grădinița, dar chiar și atunci unii părinți caută o bonă la care să apeleze uneori, când au nevoie de câteva ore fără cel mic.

În cazul meu, prima bonă pe care am avut-o a fost pentru băiețeul meu Jacob, care avea la momentul respectiv 10 luni – mi s-a părut prea mic pentru a-l da la creșă, așa că am apelat la o doamnă blândă și caldă care a stat cu el până când am plecat din țară. Aveam emoții, mai ales că fetița cea mare, Ilinca, nu a avut nevoie de bonă, pentru că m-a ajutat în permanență cu ea mama mea. Însă bona lui Jacob a fost cea mai bună alegere pe care am putut să o fac la momentul respectiv – am găsit-o pe Doina, o doamnă care, în contextul în care unul din cele mai dificile lucruri pentru Jacob era să adoarmă la prânz, a venit într-o zi la mine cu el  adormit (avea vreo 15 kilograme pe atunci). Îl adormise în brațe, a stat cu el în așa până când a adormit adânc, apoi l-a pus jos în pat pentru somnul de prânz. Nu mi-a venit să cred – iar mamele care se chinuie zilnic cu oroarea somnului de prânz o să mă înțeleagă foarte bine. Din ziua aceea, am lăsat-o să îl și adoarmă, iar câteva luni mai târziu, când Jacob avea un an și 2 luni, am început să plec la birou câteva ore pe zi și să îi las singuri acasă. Încă îmi aduc aminte cu drag de Doina pentru că realmente se vedea cât de mult îmi iubește băiețelul.

|Citește și: Diversificare, mofturi la masă şi echilibru în farfurie: mic ghid pentru părinții care visează la mese fără stres şi fără scandal.

Cum alegem bona potrivită pentru copii?

Pe scurt, răspunsul ar fi: cu organizare, atenție și un strop de noroc. Pe larg, am stat de vorbă cu Beatrice Banto, o tânără absolventă a Facultății de Medicină din Cluj care lucrează ca bonă part-time pentru 4 familii cu copii mici și care se aliniază pedagogiei Montessori în abordarea ei. ”Cel mai bine ar fi ca părinții să aibă cât mai multe informații despre persoana pe care o vor angaja. Ideal, să aibă recomandări. Când m-am angajat pentru prima dată, am făcut-o prin intermediul unei agenții foarte serioase, unde a fost nevoie să fac inclusiv o evaluare psihologică. Dacă nu cunosc pe nimeni prin recomandare directă, aceasta mi se pare o alternativă sigură și simplă”, povestește Beatrice experiența sa. ”Apoi, îi sfătuiesc pe părinți să își clarifice cerințele. Sunt familii care își doresc o bonă care să facă și curat, spre  exemplu. Or, în cazul unui toddler, este foarte greu să le faci pe amândouă și undeva va trebui făcut un  compromis. La interviu, recomand tocmai asta, să expună exact cerințele legate de program, activități suplimentare, dacă va fi cazul să îl schimbe, să îl hrănească, să petreacă timp mai mult pe afară.”

Inspirată de Beatrice și de propria experiență cu bonele, am lăsat mai jos câteva cerințe pe care trebuie să vi le clarificați singuri încă de la început, pentru a face procesul de căutare a unei bone cât mai ușor și rapid – puteți să le printați sau să le faceți o poză, ca să le aveți la îndemână.

  • Stabiliți-vă de la început ce fel de bonă vă doriți: una internă, care să locuiască în casă cu voi, sau una cu program, care să vină dimineața și să plece seara.
  • Aveți nevoie de bonă și în weekend-uri sau nu.
  • Vreți să fie disponibilă uneori pentru a rămâne peste program sau chiar nopțile.
  • Stabiliți care este suma maximă pe care vreți să o oferiți lunar și ce beneficii doriți să îi oferiți: transport, masă, zile de concediu.
  • Hotărâți ce solicitări aveți de la bonă: să aibă grijă de copii, sau și să gătească, să facă curat, să facă unele cumpărături.
  • Decideți în familie dacă doriți sau nu să instalați în casă camere de supraveghere – eu nu am simțit această nevoie, însă pe unii părinți îi liniștește prezența lor.

Ce întrebări punem bonei la interviul de angajare?

Un interviu de angajare atent și bine pregătit poate să facă diferența între o experiență pozitivă, sau una pe care să ajungeți să o regretați rapid. La un moment dat, am avut o bonă ce a reușit să bifeze toate lucrurile pe care eu le interzisesem: nu vorbea corect românește, avea tot felul de secrete cu copiii mei, le arăta desene pe telefon. Am renunțat destul de repede la serviciile ei (lucram de acasă și mi-am dat seama că abordarea ei nu era deloc pe aceeași lungime de undă cu a mea), iar de atunci am știut mult mai bine ce să întreb și la ce să fiu atentă într-un interviu de angajare.

”Lucruri care trebuie clarificate de la început sunt cele legate de program, plată, activități suplimentare (gătit, curățenie)”, povestește Beatrice. ”Apoi am fost întrebată despre experiența în lucrul cu copiii, o  întrebare pe care aș suplimenta-o cu încă câteva. Creați scenarii care sunt dificile chiar și pentru dumneavoastră ca părinți: Ce ai face în cazul unui tantrum pe stradă? Ce ai face în cazul în care cel mic este lovit în parc de alt copilaș? Dar dacă sparge un obiect din casă? Răspunsurile la astfel de întrebări pot ajuta foarte mult  la a cunoaște persoana respectivă.” 

Alte întrebări care i-au fost puse lui Beatrice de părinții care și-au dorit să o angajeze au fost: Este de acord să stea cu ceilalți copii? (fie că sunt bebeluși sau copii mai mari care ar trebui luați de la școală). Are permis de conducere și ar putea să ducă copiii cu mașina? Este de acord să petreacă zilnic timp pe afară, chiar dacă e vreme neplăcută?

”Ce aș recomanda este ca părinții să întrebe despre viziunea bonei în ceea ce privește creșterea copiilor. Cumva să încerce să își dea seama ce stil de parenting are și dacă se potrivește familiei lor. Dacă este  total diferit de al familiei, ar putea accepta asta? Sunt persoane care, în prezența unui copil energic, din teamă sau comoditate, spun ”nu” la fiecare intenție a celui mic. Pentru unii poate e normalitatea, pentru  alții s-ar putea să fie inacceptabil. În plus, important mi se pare să expună clar câteva principii după care se ghidează viața lor de familie și să o întrebe dacă s-ar putea acomoda la lifestyle-ul lor. Un alt aspect important, întrebați despre abilitățile de a acorda primul ajutor!” – a mai împărtășit Beatrice Banto.

Ce așteptări au părinții de la bone?

Așteptările mele sunt simple: îmi doresc de la bona lui Jacob și a Ilincăi să îmi iubească copiii și să îmi împărtășească sau măcar să îmi respecte valorile și regulile: să vorbească românește corect, să nu îi lase la TV, să nu aibă secrete cu ei față de mine pentru că așa îi învață să mă mintă, să nu îi mituiască cu recompense – și, pe scurt, să se vadă că realmente îi place să aibă grijă de copii. Prima bonă pe care am avut-o în Cehia era chiar de acolo – era educatoare de meserie și făcea totul, totul, ca la carte cu copiii: îi ducea la bibliotecă, îi scotea afară, vorbea în cehă cu ei și învăța, la rândul său, limba română de la ei. Era minunată, însă nu avea acea plăcere vizibilă de a-și petrece timpul cu ei. Nu stătea nici măcar un minut în plus față de ora stabilită și nici prin gând nu-i trecea să stea cu ei cât timp erau bolnavi. Cu alte cuvinte, eu îmi doream un înlocuitor de mamă pentru copiii mei – și nu găsisem asta.

Am reușit să găsesc ceea ce-mi doream într-o doamnă din Republica Moldova care își putea petrece ore întregi jucându-se cu Jacob și cu mașinuțele lui. În plus, făcea câteva treburi casnice cât Jacob dormea, strângea puțin prin casă și, mai ales – îi iubea foarte mult pe amândoi copiii. Este bona la care încă apelăm când avem nevoie și care s-a apropiat cel mai mult de ideea de ”mamă” dintre toate.

Așteptările părinților sunt diferite – până la urmă, voi știți cel mai bine ce vă doriți de la persoana care va petrece atât de mult timp alături de copiii voștri. Cert este că lucrurile s-au schimbat mult în ultimii 10 ani. ”Pe lângă calitățile evidente pe care ar trebui să le aibă orice persoană care lucrează cu copiii (să fie responsabilă, calmă și empatică, să aibă răbdare), mi se pare că trendul s-a schimbat. Părinții nu își mai doresc un simplu supraveghetor pentru cel mic, ci o persoană activă, care să fie practic partener de joacă. Își doresc persoane care au idei de activități și energie să țină pasul cu copiii”, mi-a povestit și Beatrice Banto. ”Cred că s-a cam  terminat era în care bonele stăteau pe canapea și priveau cum copiii se joacă singuri pe covor. Acum se caută persoane implicate și dedicate, dornice să cunoască cu adevărat copilul cu care lucrează. În plus, își doresc persoane care știu că tantrumurile nu înseamnă că au copii răsfățați și că pedeapsa nu e o practică benefică. Pe scurt, idealul părinților este să găsească pe cineva familiarizat cu recomandările actuale în parenting, adept al abordării non-violente a copiilor.” 

|Citește și: Ce le citim bebelușilor?

Cum acomodăm copilul cu bona?

De fiecare dată când am adus în casă o bonă nouă, am insistat să existe o perioadă de adaptare a copiilor mei cu ea – așadar nu i-am lăsat direct copiii pe mână și am închis ușa în spatele meu, oricât de presante ar fi fost taskurile de la job. Am considerat că un timp lent de integrare va ajuta la construirea unei relații pe termen lung, așa că mai întâi am rămas și eu cu ei în casă o perioadă, apoi am început să îi trimit împreună la plimbări scurte. După alte câteva zile am început să plec eu de acasă câte puțin (doar câteva ore la început), și apoi de-abia am intrat în programul obișnuit. A fost un efort uriaș care ne-a afectat financiar, dar îmi doream mult să știu că îmi las copiii pe mâini bune.

Genul acesta de abordare este foarte apreciat și de cealaltă parte a baricadei – Beatrice Banto povestește și ea ca ideal este ca acomodarea cu noua persoană să se facă treptat. ”În prima săptămână, mai ales dacă  copilul e mic, să petreacă timp împreună zilnic, dar în prezența părinților. E bine și pentru părinți să capete încredere multă, deoarece dacă ei nu au încredere în bonă, nici copilașul nu va avea, pentru că îngrijorarea se transmite acestuia.”

Cum ne dăm seama dacă trebuie să renunțăm la bona copilului nostru?

Dacă aș putea da un singur sfat părinților care se întreabă dacă bona aleasă este potrivită sau nu, acesta ar fi: ”Ascultați-vă instinctul și urmăriți-vă copilul!” – cu siguranță ceva în comportamentul celui mic o să deconspire dacă persoana alături de care își petrece cea mai mare parte din zi nu este potrivită. ”Un lucru grav mi se pare cazul în care se trece cu bună știință de limitele impuse de către părinți. Dacă sunt semne că bona nu respectă alegerile pe care le faci ca părinte și cumva merge împotriva deciziilor tale, cred că e nevoie cel puțin de o discuție serioasă. Sigur că fiecare avem stilul nostru de comunicare cu copiii și propriul mod de abordare, dar să apară reguli contradictorii creează prea multă confuzie”, povestește Beatrice Banto. ”Așadar, aș evalua felul în care bona încearcă să se adapteze la familia pentru care lucrează și – dacă pare  că nu e deschisă să învețe – m-aș gândi că poate e mai bine să renunț la serviciile ei. Apoi, fiecare își cunoaște copilul. Dacă cel mic dă semne că există ceva care îl deranjează în relație cu bona, acest lucru trebuie să dea de gândit. Sunt copii care se adaptează mai greu la persoane străine, fiecare caz e diferit. Dar trebuie să ne amintim că ei sunt cei mai importanți în această ecuație și să îi supunem la stres nu e deloc indicat.”

Înainte de a ieși pe ușa casei.  

Dacă ați trecut prin toate sfaturile și strategiile de mai sus și a venit momentul să ieșiți pe ușa casei, trageți aer în piept și pur și simplu faceți-o. Nimic și nimeni nu o să vă înlocuiască în sufletul copilului vostru – dar veți ști că ați făcut tot ce a ținut de voi ca orele petrecute separat să fie alături de o persoană empatică, echilibrată, calmă, care să îi ofere dragoste, atenție, învățătură și joacă. Orizontul celui mic tocmai se lărgește enorm – și ce onoare pentru noi, părinții, să putem asista la transformarea și evoluția de zi cu zi a copiilor noștri!