Categories
Uncategorized

Cum am pornit propria afacere de familie și cum am devenit mamă antreprenor, schimbându-mi viața la 180°

Cum am pornit propria afacere de familie și cum am devenit mamă antreprenor, schimbându-mi viața la 180°

Lungul drum de la corporație la propria afacere atunci când ești mama a doi copii și cele 5 întrebări pe care ar trebui să ți le pui dacă vrei să îți dai demisia și să îți transformi pasiunea în business.

La final de an, cu toții vrem să ne schimbăm viața. Vrem să mâncăm mai sănătos, să începem să facem mișcare, să ne apucăm de terapie, să nu mai țipăm la soț și la copii, să ne transformăm pasiunea în afacere și să ne pornim propriul business, ca să avem vacanță când vrem și să bem latte-uri la cafenea în fiecare dimineață – dacă se poate, totul dintr-o dată, și dacă se poate, chiar de la 1 ianuarie. 

Lucrurile nu stau chiar așa – și dacă e să fiu sinceră, am ceva răfuială cu omul acela care a anunțat că antreprenorii pot avea vacanță oricând și pot bea cafele liniștite în fiecare dimineață, că eu încă îmi caut și vacanța, și latte-ul. 

Pentru mine, schimbarea nu a venit pe un 1 ianuarie festiv, ci zece zile mai târziu, într-un 10 ianuarie când am decis că dacă vreau să schimb ceva la piața de jucării oribile și ieftine care îi înconjoară pe copiii noștri, trebuie să fiu o parte din această schimbare – și că dacă vreau o altă viață profesională, trebuie să risc, să îndrăznesc și să muncesc. Așa că am pornit, cu zero experiență și zero skill-uri antreprenoriale, o afacere pe care, chiar dacă nu m-am îmbogățit peste noapte (articolul acesta este scris de lângă Praga, nu din Bali), am reușit să o mențin cvasi-profitabilă și vie la patru ani după. 

Mai jos găsiți povestea mea reală, fără filtre și fără latte-uri la Starbucks (mai degrabă cu niscaiva cafele sleite băute pe fugă între o contabilitate rapidă și un drum spre grădiniță) – adică tot ce trebuie să știți dacă vreți să porniți propria afacere. Este un manifest nu pentru antreprenoriat, ci mai degrabă pentru a porni în aventura antreprenoriatului cu așteptări realiste, informație corectă și asumare. Așa că las aici cele 5 întrebări pe care trebuie să vi le puneți ÎNAINTE de a porni propria afacere – și nu când deja trebuie să aduceți bani de acasă pentru a plăti singurul angajat al firmei.

1. Oare ideea mea de afacere are realmente valoare și poate ajuta cu adevărat, sau nu interesează de fapt pe nimeni?

O întrebare dură, la care și eu a trebuit să răspund cu toată onestitatea – și o întrebare pe care, de altfel, mi-o pun foarte des în continuare, pentru a mă asigura că duc afacerea într-o direcție bună și că nu trăiesc într-o bulă în care îmi ofer singură validare, fără a lua pulsul potențialilor mei clienți. În cazul meu, cărțile senzoriale Mukibooks au apărut dintr-o nevoie foarte clară pe care am perceput-o odată cu maternitatea atât la mine, cât și la părinții din jurul meu – aceea de a putea oferi bebelușilor și copiilor jucării educative de calitate, făcute cu responsabilitate și atenție, complet sigure, care să îi ajute în dezvoltarea lor armonioasă. Într-o lume în care cei mici primesc zeci de plastice zornăitoare și dubioase, în care sufrageriile ni se umplu de cățeluși vorbitori și papagali cântători, în care cei mici rămân hipnotizați în fața unei mingi care scoate șuierături, piuituri și lumini ca de stroboscop, îmi doream un produs simplu și onest, care să educe, nu să amuțească; care să învețe, nu să anestezieze; care să împingă spre progres și istețime, nu să fie încă una dintre jucăriile care îi țin pe copii ”cuminței și la locul lor”.

Evident, o asemenea afacere a însemnat să o iau de (prea) multe ori pe un drum pe care prea puțini alți oameni o luaseră până atunci. Îmi amintesc și acum ce singură mă simțeam – ca un extraterestru – când am început procesul de testare și certificare a cărților noastre sau când am căutat fetru certificat pentru bebeluși (și am întâlnit mai multe sprâncene ridicate decât în tot restul vieții mele). Vedeți voi, să intri în asemenea detalii pe o piață ca a României unde sunt foarte puțini producători și foarte mulți distribuitori este atât de improbabil, încât vei primi din toate direcțiile un șir nesfârșit de ”Dar de ce insiști cu detaliile acestea?” – ”Dar fetrul obișnuit CE ARE?!” – ”Dar de ce nu lipești totul cu pistolul de lipit și termini povestea?!” – ”Dar de ce vrei să certifici produsul când poți trânti acolo eticheta cu ”Recomandat doar copiilor de peste 3 ani” și scapi de o grijă??”.

|Citește și: Tantrumurile n-au vacanță de Crăciun.

Evident, alegerea mea pentru Mukibooks a fost să nu scap de nicio grijă. Așa că m-am umplut de griji, planuri febrile și nopți nedormite până când mi-am dat seama că produsul nostru chiar rezolvă o problemă – iar astăzi, mii de părinți din toată lumea au acasă o carte senzorială Mukibooks care îmi aduce, zilnic, validarea de care am nevoie. Sentimentul pe care îl ai când îți dai seama că ai contribuit și tu la creșterea calității jucăriilor din România, la creșterea așteptărilor pe care părinții le au sau la schimbarea unor credințe vechi, cum că jucăriile autohtone nu pot fi la același standard de calitate ca cele din afară – sentimentul acesta este unic și îți dă putere.

2. Oare înțeleg cu adevărat ce înseamnă să fii antreprenor în România, sau am o viziune romanțată de Social Media despre gestionarea propriului business?

Să vă spun cum se percepe ideea de mamă antreprenor în Social Media? Vă spun, căci imaginea asta m-a urmărit și pe mine mult timp: este acea imagine impecabilă a mamei perfecte, care reușește să țină o afacere de succes effortless, în timp ce copiii sunt cuminți, cu hainele curate și cu zero tantrumuri în ultimul an, iar ea se relaxează la o cafea și un pain-au-chocolat după ce și-a terminat rapid taskurile la laptop, fiind parcă desprinsă din paginile unei reviste de fashion.

Ok, hai să râdem puțin împreună de cât de improbabilă este această imagine și cât de departe este ea de adevăratul (sau mai bine zis majoritarul) antreprenoriat făcut de mame în România.

Societatea are așteptări mari de la antreprenorul român. Așteptarea cumva nerostită direct este că antreprenorul român este mereu super creativ, că afacerea îi iese din prima, în timp ce lucrează puțin și își face programul cum vrea  el – și evident, câștigă și bine. Realitatea din teren este un pic altfel: drumul este presărat cu îndoieli, cu bugete neatinse, cu imposibilitatea de a face switch off când nu mai ești la lucru, ci sa spunem, acasă cu familia. Cu bâlbâieli mai ales la început pentru că nu știi cum să faci un plan de business sau un plan de marketing (tu de-abia reușești să te ții de un plan de mese pentru copiii tăi, ok?) și îți trebuie vreo câteva trial & error până te prinzi cum se face. Cu îndoieli și strângeri de inimă despre oamenii pe care-i alegi ca sa ia parte la prețiosul tău vis – și Doamne, cu câte dezamăgiri la acest capitol! Cu o responsabilitate mare, care atârnă greu și care uneori îți dă fiori, pe care o iei cu tine de cele mai multe ori și după ce închizi laptopul. Este o vorbă în lumea antreprenorilor, pe care nu am știut-o până nu am devenit și eu unul din ei: ”Dacă ești un antreprenor de succes, înseamnă ca nu ești la primul business”. De fapt, cam orice antreprenor știe că succesul vine după multe încercări eșuate.

În Italia, acasă la Susanna, designerul nostru, lucrând la un produs nou.

3. Care sunt motivele mele reale pentru care pornesc o afacere de familie?

Dacă motivul tău este ”pentru că vreau să fac o groază de bani, să mă îmbogățesc peste noapte și să mă retrag în Bali în maxim 5 ani” – ok, eu te felicit, dar este foarte puțin probabil ca lucrurile să se întâmple chiar așa și ar trebui să știi că profitul financiar este realizabil, dar nu chiar peste noapte (și, aș adăuga eu, nu chiar atât de formidabil încât să ajungi să te retragi pe o plajă din Indonezia după doar 5 ani de muncă).

Dacă motivul tău este ”pentru că vreau să îmi gestionez timpul așa cum vreau eu, să am concediu oricând și să lucrez de oriunde” – din nou te felicit, dar o să vin iarăși cu o doză de realism ca să îți spun că antreprenoriatul presupune de foarte multe ori muuuult mai multă muncă decât a fi angajat într-o corporație sau, mă rog, într-un job stabil, cu program obișnuit. Circulă o postare în Social Media care spune așa: ”Nu am vrut să mai muncesc de la ora 9 la ora 17, așa că am devenit antreprenor ca să muncesc 24 de ore din 24” – și cred că glumița asta este foarte aproape de realitatea din teren.

Dacă motivul tău este ”pentru că vreau să construiesc ceva, să aduc valoare prin munca mea, să rezolv o problemă a oamenilor pe care alții nu au reușit să o rezolve cu totul și să mă împlinesc prin ceea ce muncesc zilnic” – atunci da, ești mult mai aproape de realitatea antreprenoriatului.

După jobul de mamă, jobul de antreprenor este cel mai greu pe care l-am făcut vreodată, dar și cel mai intens, cu cele mai multe trăiri de toate felurile, cu lacrimi în ochi când îți ții pentru prima oară în mâini produsul pe care l-ai gândit de la 0, cu furie și neputință când îți dai seama că lucrurile merg mai încet decât te-ai fi așteptat. E ca o relație de iubire cu năbădăi, în care trăiești la maxim și suferi tot la maxim – evident, genul acesta de relație nu prea poate să stea confortabil între orele 9 și 17, așa că ajungi să o iei cu tine acasă, să o poftești cu tine la masă și să te consume poate mai mult decât ai fi plănuit.

Ilinca, ținând în mână prima carte Mukibooks, produsă acum 4 ani.

4. Cum mă va ajuta, pe mine și pe familia mea, pe termen scurt și lung, să avem o astfel de afacere?

Uneori îmi spun că ar fi fost totul mult mai simplu dacă aș fi pornit propria afacere atunci când nu eram mamă – părinții pot să mă înțeleagă foarte bine că mă gândesc la tiiiiiiiiiimp, la cât de mult timp aș fi avut pentru a investi în afacere, a munci, sau pur și simplu pentru a face planuri cu mintea clară, odihnită și fără un ”Mamiiiiiiii!” la fiecare 5 minute. Pe de altă parte, cărțile senzoriale Mukibooks sunt atât de profund inspirate de copiii mei, încât mi-e greu să îmi imaginez cum aș fi putut avea imaginația, responsabilitatea și grija pe care le am acum în această afacere dacă nu aș fi fost modelată de meseria de părinte.

Dincolo de faptul că îmi doresc ca afacerea mea să aibă succes, pentru mine este important și ce fel de exemplu le dau copiilor mei: o să mă vadă ei oare ca pe un om căruia nu îi place jobul pe care il are, dar nu-l părăsește niciodată pentru că e un loc călduț și confortabil? Sau o să mă vadă ca pe un om care își face curaj să își urmeze visul, oferindu-le astfel și lor un model de comportament pe care să-l imite? Pentru cei doi copii ai mei îmi doresc să fie creativi, curajoși, determinați, să caute să facă mereu lucruri care le aduc valoare și împlinire – și știu că eu sunt cel mai important model pentru ei. Așa că dacă eu nu eram fericită în job-ul meu – cum să mă aștept ca ei să își găsească, peste ani și ani, un job care să-i bucure? Dacă eu nu aș fi avut curaj, cum aș fi putut să mă aștept de la ei să fie curajoși? Dacă eu nu semănam în ei semințele acestea pe care le-am sădit odată cu afacerea Mukibooks, cum aș fi putut să mă aștept ca peste ani, să culeg roadele?

Îmi dau seama că am reușit asta când o aud pe Ilinca, fiica mea de 7 ani, povestind oamenilor din jur despre Mukibooks și îi văd mândria din ochi când explică, în felul ei și cu vocabularul de acum, care este jobul lui mami. Știu și simt că în acel moment, se scrie o linie de cod în creierul ei care îi va spune că un job trebuie să fie frumos, încântător și să îți aducă împlinire și valoare.

|Citește și: Copiii mei iar vor primi ciocolată și bomboane de Crăciun de la bunicii lor, iar eu mi-am pregătit în ultimii ani o întreagă strategie prin care accept (cât de cât) acest lucru.

5. Sunt pregătită, psihic și financiar, pentru eșecul afacerii mele?

Știu, știu, părere nepopulară aici într-o perioadă de pozitivism forțat, în care tuturor ni se spune ”Dacă vrei, poți”, ”Trebuie doar să îți dorești”, ”Poți face orice visezi”. Pe de o parte, da, și eu cred că avem puterea de a muta munții atunci când ne dorim, dar pe de altă parte trebuie să fiu realistă și să recunosc că antreprenoriatul nu este pentru toată lumea. Genul de stres, panică, flexibilitate și putere de adaptare chiar nu se mulează pe personalitatea oricui, iar asta este firesc și în regulă – avem nevoie de angajați geniali la fel cum avem nevoie de antreprenori geniali.

Pentru mine, având o personalitate foarte clară și bătăioasă de problem-solver, orientată mereu spre soluții și rezolvare de task-uri (cred că mulți dintre voi se recunosc aici, că doar suntem cu toții niște over-achievers modelați de părinții noștri în anii 70, 80 și 90), succesul este foarte important. Când am pornit afacerea noastră Mukibooks și am început să vindem primele cărți senzoriale, aș fi înnebunit să aud că poate nu voi avea succes – însă în acești patru ani de afacere (dintre care 2, pe timp de pandemie), am învățat că, uneori, drumul este mai important decât destinația, comunitatea creată mai importantă decât cifrele, pentru că te învață ce faci bine și ce nu – și mai ales, te învață să te bucuri de victoriile mici, până vin cele mari.

Cum am reușit să mă pregătesc psihic pentru un eventual eșec? Însăși lumea și perioada în care trăim, plină de oportunități, de afaceri care se nasc și dispar sau se nasc și înfloresc. Să fii antreprenor în România, dincolo de toate greutățile, este foarte cool – oamenii te admiră, cei din jur sunt de multe ori mândri de semenii lor care își iau inima în dinți și deschid o afacere, este o energie foarte bună în jur când vezi că mulți oameni decid că vor să ofere însemnătate vieții lor profesionale, nu doar un salariu bunicel și o pensie asigurată. Indiferent care va fi rezultatul muncii mele și al muncii altor antreprenori, mi se pare important că noi toți vom lăsa generației următoare moștenirea experienței pe care am câștigat-o în acest proces (fie că avem succes, fie nu). Este o moștenire care vine să șteargă din efectele paraliziei generale pe care a avut-o comunismul pentru noi și o moștenire pe care părinții noștri, speriați și temători pe bună dreptate, nu ne-au putut-o oferi. Dar noi putem. Putem să le dăm celor mici puterea experienței și puterea exemplului nostru de curaj și îndrăzneală.

Deci să îmi deschid sau nu o afacere pornind de la pasiunea mea?

Dacă ai trecut prin toate întrebările de mai sus și simți că antreprenoriatul nu este pentru tine, nu te simți presat să pornești într-o călătorie care te va destabiliza și frustra, doar pentru că Social Media te face să crezi că totul va merge grozav și fără efort. Iar dacă ai trecut prin experiența mea de mai sus și în continuare vrei să încerci să pornești propria afacere, asumat și informat eu îți spun doar atât: haide! Haide pentru că drumul e greu, dar rezultatele sunt împlinitoare, pentru că sacrificiile sunt mari, dar bucuria reușitei le șterge pe toate, pentru că vei fi într-o continuă goană după timp și resurse, dar vei fi eroul copilului tău și al copilului din tine.

Creează-ți cartea senzorială