Categories
Uncategorized

Iată 5 motive pentru care ar trebui să te joci cu bebelușul tău încă din prima zi

Iată 5 motive pentru care ar trebui să te joci cu bebelușul tău încă din prima zi

PLUS 10 idei de joacă și activități pentru copii în cazul în care rămâi fără idei.

Da, da, da: chiar dacă ai impresia că este prea mic; chiar dacă toți cei din jur te întreabă de ce îți pierzi timpul cu așa ceva; chiar dacă lumea îți spune că joaca este pentru mai încolo, după ce împlinește 2-3 ani.

Niciodată în istoria omenirii copiii n-au avut la dispoziție mai mult timp, disponibilitate și opțiuni pentru joc, ca acum, în anul de glorie 2022 – iar noi, părinții, suntem probabil printre primele generații care au timpul și resursele necesare pentru a se juca, realmente juca alături de bebelușii și copiii lor. Sună grozav așa, pe hârtie, când vorbim teoretic, dar practica ne omoară, ca de obicei: dacă noi nu avem prea multe amintiri cu proprii părinți așezându-se la joacă și implicându-se activ în activități alături de noi (amintirile noastre cu părinții includ de multe ori o mamă care nu ne primea în bucătărie ca să nu o încurcăm și un tată care nu ne lăsa să-l ajutăm ”ca să nu strici ceva pe-aici, lasă, hai, când o să fii tu mai mare”), este destul de normal să ne vină uneori greu să facem asta, acum că suntem adulți: să ne vină idei, să ne jucăm firesc și creativ, fără să ne plictisim, fără să stăm cu ochii pe telefon, fără să ne gândim ”Ahhh, e prea mic pentru joacă” sau ”Ahhh, dar nu mai bine facem și noi ceva mai serios?”

În articolul de astăzi ne-am propus să vorbim despre joacă, să demontăm idei vechi despre joaca la bebeluși și copii mici și să venim spre voi cu 5 motive pentru care ar trebui să trageți aer în piept, să vă înarmați cu răbdare și cu disponibilitatea de a arunca pe fereastră obsesia pentru control, să lăsați telefonul undeva mai departe și să intrați în jocul celor mici – chiar dacă ați devenit, de foarte mult timp, ”cei mari”. La final de articol avem și 10 idei de joacă și activități pentru bebeluși și copii mici – asta așa, pentru momentele acelea în care ați avut 5 treziri noaptea, 2 ședințe la birou și n-aveți de unde să mai stoarceți și niște propuneri spectaculoase de joacă.

1. Primii 3 ani de viață sunt esențiali pentru dezvoltarea de mai târziu a copilului, iar în primele luni creierul unui bebeluș stochează mai multă informație decât ați stocat voi în ultimii 10 ani de muncă.

Potrivit unui studiu JAMA Neurology, creierul bebeluşului creşte cel mai repede imediat după naştere şi ajunge la jumătate din mărimea pe care o va avea la maturitate după doar primele 3 luni de viață – cu alte cuvinte, o explozie de cunoaștere și descoperiri se întâmplă în mintea unui bebeluș despre care majoritatea cunoscuților o să vă spună că ”Eeeei, la vârsta asta este așa, o legumă, doar doarme și mănâncă, nimic mai mult”. Adevărul este însă că acești mini-oameni vin pe lume cu o poftă enormă de a învăța, de a explora, de a afla cât mai multe lucruri despre mediul nou în care au ajuns – iar cel mai simplu mod în care pot face asta (pentru că evident nu-i trimitem la Academie imediat după maternitate) este prin joaca alături de părinții săi. Așa că să nu subestimăm nevoia de stimulare a unui nou-născut care pare că nu vede bine și că doar cască liniștit la voi (atunci când nu urlă neliniștit la voi): în mintea lor, în acele momente în care toată lumea îi consideră niște legume somnoroase, se crează legături neuronale și se produc 2-3 milioane de sinapse pe secundă.

| Citește și: ”Cum să cumpărăm înțelept jucării pentru copii?”

Studiile de specialitate arată că nou-născuții și copiii crescuți într-un mediu care le-a oferit posibilitatea de a învăța despre experiențe noi au un creier mult mai activ decât copiii care, din păcate, nu au avut parte de același gen de stimulare senzorială. Și asta pentru că, imediat după naștere, creierul unui copil începe să realizeze, furibund, peste un miliard de conexiuni nervoase care transmit informații bazate pe experiențele copilului. Stimularea senzorială, prin auz, văz, miros, atingere și degustare ajută la stabilirea acestor conexiuni, iar repetiția le face să devină mai puternice. Lipsa de stimulare va duce la căi neuronale nefolosite, care încet-încet vor dispărea. Pe scurt, când copilul este stimulat senzorial, creierul său va fi mai agil, mai puternic, va putea să învețe și îi va fi simplu să crească din punct de vedere cognitiv, motric, social, va avea abilități pentru rezolvarea problemelor și va stăpâni mult mai temeinic limbajul. Omiterea activităților și expunerilor senzoriale îl va împiedica să își atingă adevăratul său potențial – iată așadar cât de importantă este această subestimată joacă.

Genul acesta de stimulare a celor mici a stat, de fapt, la baza afacerii pe care am pornit-o acum 4 ani – cărțile senzoriale Mukibooks, care au pornit ca o idee pentru copiii și familia noastră și au ajuns în casele a mii de familii din toată lumea. Exasperată de jucăriile pentru bebeluși și copii mici pe care le găseam pe piață (și mai ales de cele care ajungeau la mine în casă, prin intermediul cadourilor de la rude și prieteni binevoitori), am vrut să găsesc o alternativă educativă, care realmente să ajute un bebeluș în felul în care descoperă și explorează lumea – nu să-i pună bețe în roate, nu să-l amuțească, nu să-l deconcentreze, cum mi-am dat seama că făceau zecile de zornăitori, jucării cu piuituri și zgomote de nino-nino, sau cățeluși care luminau mai ceva ca un stroboscop de discotecă. Mi-am dorit jucării simple, care să le dezvolte celor mici creierul, acuitatea, istețimea, capacitatea de a lua decizii și de a veni cu idei creative – și am pornit o afacere de la copiii mei pentru toți copiii voștri.

2. Joaca ne aduce împreună – sau cum un părinte construiește o relație caldă, de atașament și iubire sigură, prin disponibilitatea sa de a oferi TIMP copilului său.

Când spunem ”joacă”, ne gândim de cele mai multe ori la un copil care se joacă singur alături de niște jucării istețe și captivante cumpărate de părinții săi. Joaca a devenit, în ultimii ani, o experiență care se dorește în general solitară (sau hai, împărtășită cu alți bebeluși sau copii) – nu degeaba una dintre cele mai des întâlnite întrebări pe care le primesc părinții este dacă au un copil ”cuminte, care se joacă singur, care vă lasă și pe voi în pace”.

|Descarcă gratuit eBookul nostru ”Hai la drum! Ghid de supraviețuire pentru călătoriile alături de copii”. 

O să mă pun și de data asta de-a curmezișul tuturor aceste păreri binevoitoare și o să vă spun că în primii ani de viață, cea mai importantă și captivantă jucărie din viața copilului vostru… sunteți chiar voi. Și că indiferent de jucăria pe care o veți alege, pentru ei va conta mult mai mult prezența voastră, activă și implicată, acolo lângă ei, pe covorașul de joacă (da, da, acum toate bunicile și soacrele pot să strâmbe din nas și să ne dojenească pentru că creștem o generație de copii care nu vor fi niciodată independenți, dar independența asta a copiilor pe care o râvnesc rudele noastre mai în vârstă se construiește, de fapt, fix din dependența lor de la început și din felul în care noi am știut să fim acolo pentru ei când erau mici – ca ei să aibă curajul de a se desprinde singuri, curioși și exploratori, în momentul în care cresc).

Cu alte cuvinte, cei mici simt multă iubire, căldură și încredere atunci când părintele le oferă TIMP și se joacă cu ei, iar bazele acestei afecțiuni pe care noi le-o arătăm se vor vedea, mai târziu, în fiecare aspect al vieții lor – pentru că vor crește independenți, echilibrați, cu stima de sine dezvoltată și siguri că în această viață merită iubire și respect. Că doar au învățat toate aceste lucruri în primul rând de la noi.

3. Explorarea senzorială aduce cu sine un bebeluș mai calm, mai echilibrat, care mănâncă ceva mai bine și care, surpriză, doarme ceva mai bine.

Dacă motivele de mai sus nu v-au convins suficient, este timpul ca eu să scot la înaintare artileria grea și să aduc acele motive care pe toți părinții îi impulsionează să aducă joaca în prim-plan: mesele și somnul. Bineințeles, somnul unui pui mic nu poate fi forțat, dar el poate veni mai ușor dacă bebelușul are parte de stimulare senzorială bogată în timpul zilei și de activități care să îl captiveze în perioadele de veghe – lucru perfect valabil și pentru un toddler, pentru că dacă aveți un asemenea co-locatar energic, știți foarte bine cât de greu adoarme într-o zi în care a stat prin casă și nu a făcut mare lucru, spre deosebire de o zi în care a fost afară, a băgat mâinile în pământ, a mângâiat trei pisici și a râcâit cu degetele în niște scoarță veche de copaci. În același sens, un bebeluș stimulat senzorial este un copil relaxat și va fi, la finalul perioadelor de veghe, un bebeluș somnoros. Asocierea aceasta între somnul copiilor și cât de stimulați senzorial sunt ei a fost adusă pentru prima oară în discuție de Institutul Possums – un institut de cercetare a somnului care se bazează 100% pe știința reală a somnului.

În ceea ce privește mâncarea – se pare că mai multe studii din ultima vreme au tot demonstrat ceea ce noi, părinții, nu prea vrem să acceptăm: copiii care sunt lăsați să se joace cu mâncare sunt mai puțin mofturoși la masă (bineînțeles că nu vrem să acceptăm acest lucru, că după aceea tot noi trebuie să strângem). În același sens, se pare că mofturile la masă și acel celebru ”picky eating” sunt mult mai reduse pentru acei copii lăsați să se joace liber și dezordonat (”messy play”, cum se spune în engleză) și să atingă cât mai multe texturi și materiale.

Să nu uităm că în copilăria noastră eram zilnic mult mai expuși la genul acesta de jocuri libere, în contact direct cu varietatea oferită de natură, decât sunt în ziua de azi mulți copii ce își petrec poate o oră-două afară și restul în interior. Dacă ne gândim la spațiul de joacă al acestor copii din casele și apartamentele noastre, ne dăm seama rapid că ei vor intra în contact doar cu anumite materiale și texturi: lemnul sau plasticul jucăriilor, plușul păpușelelor și cam atât – o limitare deloc recomandată pentru primii ani, în care creierul absoarbe tot ca un burete, trebuie stimulat și învățat.

jucarie senzoriala calatorie

Știu, știu, știu că sunt mulți părinți aici care o să îmi spună: ”Da, dar acest gen de joacă este periculos!”, ”Da, dar copiii pot băga lucruri în gură, pot prinde 100 de viruși și crocobauri, se pot răni, tăia” sau argumentul suprem, pe care eu una nu îl pot combate: ”Da, înțeleg, dar o să o iau razna dacă mai trebuie să aspir din covorul pufos 1000 de boabe de orez sau să îl urc în mașina curată cu hainele pline de noroiul din parc”. Pentru toate aceste momente, am conceput pentru voi cărțile senzoriale Mukibooks (și eu sunt mamă, credeți că eu mor de plăcere când copiii mei se distrează senzorial cu 3 căni de mălai și 2 de griș?!). Pentru că am vrut să oferim o alternativă sigură la această explorare senzorială de care orice bebeluș, de orice vârstă, să poată beneficia – și pentru că am vrut ca fiecare dintre voi să poată avea în casă o carte cu activități care să-l stimuleze și ajute.

4. Joaca liberă construiește încredere în forțele proprii, stimă de sine și curaj.

Când spunem ”stimă de sine”, ne gândim de cele mai multe ori la un copil deja măricel, care deja știe să vorbească, să comunice, să interacționeze social, care are prieteni și trece prin tot felul de experiențe alături de ei. Pe undeva, avem impresia că încrederea în forțele proprii și stima de sine se construiesc pe la 8-10 ani și se cimentează în pubertate și adolescență. Dar ce ați zice dacă v-aș spune că încrederea și stima de sine se formează în copilăria mică (mică, adică încă din primele luni de viață) și au la bază felul în care copilul s-a simțit de-a lungul experiențelor sale. 

Hai să vă dau un exemplu: o activitate senzorială de transfer, cum ar fi mutarea orezului dintr-o caserolă în cealaltă cu ajutorul diverselor recipiente, va naște în cel mic un sentiment minunat de mândrie (”Am reușit, uite cum am mutat orezul din castronul albastru în cel verde, singur am făcut asta!”); spălarea, în joacă, a câtorva farfurii de plastic cu apă și săpun îi va oferi un sentiment de apartenență la viața adulților (”Și eu am spălat farfuriile acestea, ca un om mare, ca mami și ca tati!”); pescuirea atentă a unor peștișori din fetru cu o undiță din lemn prevăzută cu un magnet, cum este una dintre activitățile din cărțile noastre Mukibooks, îi vor crește stima de sine și încrederea că are capacitatea de a rezolva diverse probleme (”A fost greu, dar până la urmă am reușit!”).

Haideți să mergem și mai în spate, în lumea bebelușilor: dacă ne urmăriți pe Instagram, cu siguranță ați văzut foarte multe clipuri la noi pe cont cu bebei mici care primesc câte o carte Mukibooks. Ați remarcat cum se chinuie să dea paginile groase ale cărții? Cu câtă insistență trag de fermoarele paginii noastre cu stropi de ploaie, chiar dacă de-abia reușesc să le prindă între degetele neîndemânatice? Ați văzut cum gustă cu poftă dintr-o bucată de broccoli din fetru și apoi încearcă să desprindă o frunză din velcro de pe copacul paginii cu cele 4 anotimpuri? Toate aceste mici gesturi pentru ei reprezintă mari bătălii câștigate; toate aceste mici reușite (care par infime din punctul nostru de vedere) lor le lasă impresia că sunt puternici, descurcăreți, că au putut, că au fost în stare. Iar toate aceste emoții pozitive sunt baza stimei de sine pe care, credem noi, ei și-o vor construi mult mai târziu.

5. Joaca îi face pe copii să ajungă la adevăratul lor potențial.

De la o vizită făcută unui medic pediatru, o amică de-a mea a rămas cu un gând pe care încă îl povestește mamelor aflate la început de drum: copiii cresc și singuri, lăsați în pace, da, toți copiii cresc – dar copiii stimulați prin joacă și explorare sunt cei care vor ajunge la adevăratul lor potențial.

Medicul respectiv îi dădea câteva sfaturi despre cum îl poate ajuta pe băiețelul ei să meargă și îi explica diverse mici exerciții pe care piticul putea să le încerce, pentru a-și dezvolta mușchii abdomenului și ai coapselor. ”Toți copiii sănătoși vor merge până la urmă – chiar și dacă lași un copil în cameră, singur, fără niciun obiect în jurul său, acel copil tot se va ridica și va merge în cele din urmă”, i-a spus medicul. ”Dar ia pune un scaun în cameră și observă cum cel mic se va prinde cu mâinile de scaun, ca să se ridice. Ia pune și o jucărie interesantă, să vezi cum copilul se va întinde curios spre ea, să o exploreze. Ia stai și tu în acea cameră, să îi povestești și să îl încurajezi – acel copil va înflori. Aceasta este diferența între supraviețuire (ca specie, suntem programați genetic să supraviețuim, să creștem) și o viață în care să ne atingem adevăratul potențial”.

Ne dorim copii care la 5 ani să facă puzzle-uri de 100 de piese, dar pentru asta trebuie să fim acolo lângă ei, la un an, când fac stângaci primul puzzle cu o singură piesă. Ne dorim copii care să deseneze frumos la 7 ani, dar pentru asta trebuie să trecem cu ei prin etapa de mâzgălituri oribile de la 9-10 luni și prin etapa de ”o să colorez toți pereții de la 2 ani”. Ne dorim copii isteți, atenți și concentrați – dar pentru asta trebuie să trece, cu răbdare, prin perioada de bebelușeală, în care concentrarea lor durează câteva minute și în care nu ne vom putea bea decât două guri din cafea înainte ca ei să ne solicite. Însă prezența noastră alături de ei prin toată această joacă, ce de fapt este o continuă învățare, îi va ajuta să atingă acel potențial de care doctorul amicei mele povestea.

De câteva ori am primit mesaje de la părinții care își doresc cărțile noastre senzoriale Mukibooks și care mă întreabă direct: ”O să se joace copilul singur cu cartea Mukibooks? Îmi doresc tare mult niște răgaz, o să se joace și el cumințel și independent?” iar răspunsul meu este, de fiecare dată ”Da, dar nu neapărat cât v-ați dori poate să facă asta…”. Bebelușii sunt captivați de cărțile noastre și le vor explora obsesiv, pagină cu pagină, vor testa și vor molfăi, vor trage de accesorii și le vor gusta, vor arunca cu cartea și apoi vor merge de-a bușilea după ea să o ia din nou la rost – însă cel mai mult le va plăcea să fiți și voi pe acolo, să participați la joacă, implicați și atenți, oferindu-le TIMPUL vostru, mai mult decât JUCĂRIILE pe care le-ați cumpărat. 

10 activități și jocuri pentru nou-născuți și bebeluși:

  1. Cântați-le încetișor și blând puilor mici – vocea calmă a părintelui le va oferi un sentiment de securitate și de apartenență.
  2. Aplecați-vă deasupra chipului lor (în primele două luni de viață, mai departe de 20-35 cm el va vedea doar umbre şi forme blurate, deci trebuie să stați aproape de el) şi vorbiți-i calm, liniştit, despre ce vreți voi, privindu-l în ochi. Bebeluşul se obişnuieşte cu voi, cu chipul vostru şi vă asociază fața cu o stare de linişte, calm, protecție.
  3. Atingeți-i pielea cu diverse materiale, de texturi diferite, repetându-i numele acestora și senzația care vine cu ele – ”Aceasta este o eșarfă de mătase, e foarte fină și ușoară. Acesta este un urs de pluș, este foarte cald și pufos”.
  4. Lipiți-vă obrazul de al lor și, cu obrajii lipiți, cântați-le ceva frumos sau spuneți-le o poezie – vor auzi cuvintele, dar vor simți și mișcarea obrajilor voștri, felul în care vă contractați maxilarul, felul în care vibrați atunci când vorbiți, iar experiența li se va părea foarte interesantă.
  5. Oferiți-i pagina cu Stropi de Ploaie și Curcubeu din cărțile noastre senzoriale Mukibooks, care este una dintre cele mai apreciate de bebelușii sub un an – și urmăriți-l cât de concentrat devine.
  6. Apropiați ușor o floare de chipul lor, cât să îi simtă parfumul delicat – povestiți-i ce fel de floare este, ce culoare are și descrieți mirosul respectiv.
  7. Luați-l cu voi la bucătărie în timp ce pregătiți masa și povestiți-i, blând și calm, despre ce trebăluiți pe acolo.
  8. Apropiați de năsucul bebelușului câteva borcănașe cu condimente, deschise, ca să simtă diferențele de mirosuri între ele, și denumiți-le pe fiecare, povestindu-i la ce le folosiți (bine, poate evitați piperul și paprika iute, ca să nu porniți o rafală de strănuturi).
  9. Oferiți-i pagina ”How do you feel today” din cartea Mukibooks și profitați de ocazie ca să discutați despre emoțiile de bază.
  10. Așezați-l pe un prosop sau păturică și oferiți-i o ”Stație de Distracție” – adică umpleți niște caserole cu orez, ovăz, mălai, griș, și puneți-i la dispoziție linguri, recipiente, pâlnii și păhărele – apoi priviți-l cu drag cum se distrează, în timp ce blocați gândurile despre curățenia pe care trebuie să o faceți după.

Creează-ți cartea senzorială