Categories
Dezvoltarea copilului Parenting

Îmi cresc copiii trilingv, iar acesta este unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale vieții mele de părinte din Diaspora

Îmi cresc copiii trilingv, iar acesta este unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale vieții mele de părinte din Diaspora

Îmi cresc cei doi copii trilingv și oricât de exotic ar suna asta, adevărul este că după aproape 4 ani în Diaspora pot spune că gestionarea unei case în care copiii vorbesc română, germană, cehă și aud încontinuu limba engleză este unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale vieții mele de părinte. Turnul Babel care este micul nostru apartament din Praga a adus cu sine un pachet de griji și temeri la care nu m-aș fi gândit niciodată când ne-am făcut bagajele ca să ne mutăm în Cehia, cu o fetiță de 3 ani și jumătate și un băiețel de un an și trei luni.

”Încă nu vorbește, e oare normal sau ar trebui să mă panichez?” – ”Nu înțelege nimic din ce vorbesc colegii lui la grădiniță, iar asta îl face furios și agresiv…” – ”Aș vrea să cunoască limba bunicilor lui, dar mi-e teamă că o să combine toate cele 3 limbi vorbite la noi în casă și nimeni n-o să-l înțeleagă” – ”Până la urmă, în ce limbă să-i vorbesc copilului meu?!” – iată doar câteva din temerile părinților din Diaspora prin care am trecut și trec și eu zilnic. Soțul meu vorbește română, limba mea, eu vorbesc germană, limba lui, însă niciunul dintre noi nu vorbește cehă, limba pe care copiii noștri au învățat-o la grădiniță. Cei mici vorbesc cehă, germană și română, dar nu înțeleg engleza, limbă în care discutăm tatăl lor și cu mine. Am plecat din România ca să ne fie mai bine, dar uneori am impresia că limbajul celor mici este o piatră de hotar care îi supune la un efort continuu – iar pe noi, la frustrare și neputință. 

Nu sunt singură: 5.6 milioane de români locuiesc în Diaspora, iar cu totul 9.7 milioane de români sunt plecați din țară cu familii cu tot. Articolul acesta va descâlci puțin firele încurcate ale limbajului copiilor care au crescut auzind câte 2-3 limbi străine, iar Gabriela Hranovschi, educator Montessori și consilier pentru părinți, aduce informații, strategii și soluții. Este unul dintre articolele cele mai personale de aici, cu experiențele emoționante ale mamelor din comunitate care au ales străinătatea, dar nu s-au desprins de limba română. 

Hello! Hallo! Ahoj! Avantajele creșterii unui copil bilingv sau trilingv.

Când s-a născut fiica noastră Ilinca, mulți oameni ne-au spus că îi vom aduce multă confuzie cu cele 3 limbi din casa noastră. Ba chiar am ajuns să ne întrebăm dacă realmente va fi un avantaj pentru ea să crească într-un mediu cu atât de multe limbi în jur, sau dimpotrivă, dacă o condamnăm să nu le vorbească corect pe niciuna dintre ele. Este o temere foarte întâlnită printre români din Diaspora sau familiile de expați din România: am întâlnit părinți care au ales să nu îi învețe pe copii limba română, considerând că este mai important pentru integrarea lor în noua comunitate ca ei să cunoască limba țării în care se află, sau părinți care le vorbesc copiilor într-o singură limbă pentru a preveni întârzierea dezvoltării limbajului.

”Dacă privim lucrurile din perspectiva potențialului copilului, atunci a învăța mai multe limbi este ”floare la ureche”, așa cum este orice altceva învață copilul în perioada 0-6 ani. Modul în care copilul învață în această perioadă diferă de ceea ce se întâmplă după 6 ani. Pe scurt, învățarea se întâmplă fără efort și pornește dintr-o motivație interioară a copilului”, povestește Gabriela Hranovschi, educator Montessori și consilier pentru părinți. ”Studiile arată multe beneficii în cazul copiilor care sunt expuși la mai multe limbi (desigur, e nevoie să se întâmple într-un mod corect și potrivit pentru modul cum învață un copil), de la exersarea creativității, până la dezvoltarea anumitor abilități cognitive. Aș insista totusi pe modul în care se întâmplă expunerea. Dacă forțăm sau manipulăm un copil să învețe o limbă doar pentru că știm din teorie că un copil bilingv are anumite avantaje, nu facem altceva decât să aducem în relația cu copilul condiționare, neacceptare, anxietate”, a avertizat Gabriela Hranovschi.

|Citește și: ”Mama, mi-e foame!” Ce mâncăm în vacanțe și cum gestionăm ieșitul la restaurant alături de cei mici.

Bilingvismul și trilingvismul deschid calea către multitasking, gândire critică, atenție crescută, skill-uri cognitive și executive.

Deși de-a lungul timpului au existat multe prejudecăți legate de creșterea unui copil bilingv sau copil trilingv, cercetările recente le-au desființat pe toate – creierul unui copil poate gestiona cu ușurință mai mult de o singură limbă. În plus, experții consideră că bilingvismul poate ajuta un copil să-și dezvolte skill-urile cognitive și funcțiile executive: ”Bilingvismul îi ajută să-și folosească atenția mai eficient decât în orice sarcină, să ignore lucrurile care îi distrag și informațiile irelevante”, povestește Antonella Sorace, profesoară de lingvistică la Universitatea Edinburgh și fondatoarea Centrului Internațional de Cercetare Bilingualism Matters, într-un interviu pentru Vice.com. 

În plus, bilingvismul este ca o gimnastică mentală care îi pregătește pe cei mici să facă mai multe lucruri în același timp: „La o persoană poliglotă, toate limbile sunt active, pentru că cea pe care o vorbește nu încearcă să le elimine pe cele care nu sunt folosite, iar acest gen de gimnastică mintală se poate extinde în afara domeniului lingvistic și îi poate ajuta să aibă o atenție crescută și în cazul unor sarcini care nu țin de lingvistică”, povestește prof. Antonella Sorace.

Eu văd acest lucru zilnic la copii mei. După ce vorbesc cehă timp de 8 ore, le este foarte greu uneori să schimbe limba: au nevoie de multă concentrare ca să îmi povestească ce au făcut la grădiniță sau la școală în limba română, de-a lungul zilei ei învață cuvinte și concepte noi pe care nu le știu și în limba mea, și atunci le vine foarte greu să explice fiecare cuvânt în parte. E un efort continuu pe care copiii bilingvi și trilingvi trebuie să îl facă, e ca și cum te-ai antrena permanent la matematică rezolvând probleme dificile: creierul lor este în permanență foarte activ.

Dincolo de aceste aspecte, persoanele bilingve sau trilingve au abilități de comunicare crescute și o mai mare capacitate de a asimila perspectivele altor persoane, potrivit unui studiu PEaCH – Păstrarea și promovarea patrimoniului cultural și lingvistic european. Au tendința de a fi mai tolerante și un nivel de empatie mai ridicat, sunt creative, se concentrează mai bine și sunt capabile să gândească abstract. În plus, le sunt accesibile două lumi de experiențe, două culturi, două triburi din care fac parte cu totul, în același timp.

Mitul #1: copiii bilingvi sau trilingvi au de obicei întârzieri în dezvoltarea limbajului.

”Nu cred că putem generaliza, aș spune că depinde mult și de ce emoții sunt atașate fiecărei limbi în parte. Copilul poate asocia o anumită limbă cu o persoană de care sunt atrași (sau nu), cu situații plăcute sau mai puțin plăcute sau pur și simplu mai poate fi vorba și de modul în care sună o limbă și asta să îl facă pe copil să fie mai atras de ea și mai puțin dornic să le exerseze pe celelalte. Copiii nu vorbesc ”corect” inițial, indiferent de cate limbi vorbesc”, mi-a explicat Gabriela Hranovschi, consilier Montessori. ”În plus, există și perspectiva aceea care se referă la volumul de cuvinte pe care un copil le poate reproduce pentru fiecare etapă de dezvoltare. Dacă un copil se află în etapa în care în mod normal ar putea verbaliza în jur de 50 de cuvinte iar el este expus la 2 limbi, acest număr se va împărți la 2. Desigur, nu cred că e benefic să ne blocăm în niște cifre, contextul de familie diferă atât de mult de la caz la caz dar și potențialul și înclinațiile copiilor sunt diferite. Perfect nu există în niciun aspect al vieții.”

Motivul pentru care mulți părinți au impresia că au un copil cu întârzieri dezvoltarea vocabularului și alcătuirea propozițiilor este de fapt tendința lor de a-i compara cu nivelul la care se află, la aceeași vârstă, copiii monolingvi pe care îi cunosc – ceea ce este incorect față de cei care se nasc în case unde aud zilnic câte două sau chiar mai multe limbi. Cercetările arată că dificultățile în dezvoltarea limbajului nu au drept cauză directă bilingvismul și că un copil care are cu adevărat întârzieri de limbaj (diagnosticate de un specialist) nu va fi afectat de un mediu bilingv sau trilingv. ”Nu putem considera ca fiind întârziere ceva ce se întâmplă dintr-o presiune din partea adulților. Un copil presat să învețe o limbă poate ajunge să refuze să se mai exprime. Dacă adultul este anxios cu privire la învățarea acelei limbi, asta poate duce la această dificultate de exprimare de care vorbeam”, povestește și Gabriela Hranovschi.

Iulia Vișan, care s-a stabilit alături de soțul său (tot român) și de fetița lor, Ilinca, la Barcelona, povestește că au avut aceleași temeri la început legate de întârzierile de dezvoltare a limbajului. ”Aceasta a fost o teamă a noastră însă treptat a dispărut. Eram cumva conștientă de faptul că își va da drumul la vorbă mai greu puțin fiind expusă la 3 limbi (română, spaniolă și catalană). Am încercat sa stau departe de normele standard și am avut incredere. În același timp am discutat cu pediatrul și am ținut legătura constant cu educatoarele la care este expusă”, mi-a scris Iulia despre experiența lor cu limbajul micuței Ilinca. ”Ea a început să vorbească, pe limba ei ce-i drept, nu înțelegeam mare lucru însă reușeam să deducem ce spune din context. La fel și la cresa ni s-a spus același lucru. Până într-o zi când a început să spună cuvinte direct în spaniolă însă am înțeles, ca părinți, că înțelege toate cele 3 limbi.”

”Eu cred că fiecare copil este diferit și fiecare se dezvoltă diferit. Sunt unii copii care vorbesc mult până la 2 ani și alții care spun doar câteva cuvinte. După încep să progreseze și lucrurile se schimbă”, mi-a scris și Sarmiza despre fetița ei pe care o crește în Italia. ”Aveam și eu ideea asta înainte să plecăm în vacanța de Crăciun în România. Credeam că eu îi vorbesc Sarei două limbi și poate va avea o vorbire întârziată ori poate nu va înțelege. Total greșit! Cum ne-am întors înapoi am rămas uimită de tot ce spunea. Ideea e că nu era vârsta potrivită pentru a avea un limbaj puțin mai dezvoltat și atunci lucrurile stagnau cumva. Dar am zis că nu voi insista cu nimic, ci voi avea răbdare să văd ce urmează în lunile următoare”.

”Realitatea din jurul meu efectiv m-a descurajat complet…”

S. locuiește în Belgia și povestește că acolo copiii sunt chiar încurajați să fie nu doar bilingvi, ci trilingvi, adică să știe și franceza, și flamanda, și engleza. În ciuda acestui lucru, S., care are o fetiță de un an și 4 luni, a fost dezamăgită de experiențele familiilor din jurul său cu bilingvismul, așa că a decis să nu vorbească decât în română cu copilul său și ocazional doar să îi citească în franceză sau engleză. ”Am eu piticul asta în cap: prefer să o aud ca începe să vorbească în română la vârsta de 2 ani (să zicem), decât să aștept până la 4 ani și să nu-mi vorbească bine nici română, nici a doua limbă. Am în cercul restrâns de prieteni cel puțin 4 copii care abia pe la 5-6 ani au început să vorbească inteligibil”, mărturisește S. ”Din păcate, faptul că nu cunosc nicio familie de români care sa fi venit în Belgia, să aibă copii la creșă/gradiniță care sa vorbească frumos măcar într-o singură limbă, m-a descurajat. Studiile or fi spunand ele că limbajul nu este întârziat de prezența mai multor limbi în viața unui copil, dar realitatea din jurul meu efectiv m-a descurajat complet. O să o învăț să vorbească română întâi (până la urma urmei, asta este limba noastră) apoi, planul este ca pe la varsta de 2 ani și jumătate să meargă la o grădiniță care să se ocupe mai mult de flamandă, apoi de engleză și franceză”.

Nu pot să spun că nu o înțeleg pe S., o mamă din comunitatea Mukibooks, pentru că o înțeleg prea bine. Toată lumea are impresia că cei mici sunt ca un burete și că vor învăța limbile străine ușor – nu este și experiența noastră. Copiilor mei nu le-a fost ușor și nu le este nici acum. Jacob, care are 4 ani, a început să vorbească târziu, pe la 3 ani și câteva luni. Acum nu cred că acest lucru s-a datorat trilingvismului de la noi din casă, ci temperamentului său, dar la momentul respectiv mi-am petrecut multe nopți frământându-mă și blamându-mă pentru Turnul Babel din jurul copiilor mei. Interesant este că în momentul în care a început să vorbească, el a vorbit corect aproape toate cele trei limbi: germana, româna și ceha. Ilinca, pe de altă parte, nu are un nivel atât de bun al limbii germane pentru că limba română a fost prima ei limbă.

|Citește și: Copiii și expunerea solară – câteva reguli simple pentru a-i proteja de soare pe timp de vară, fără să o luăm razna de la stres și agitație?

Mitul #2: Copiii bilingvi nu vor vorbi corect niciuna dintre limbile din jur.

Dacă ați urmărit cu atenție felul în care vorbește un copil mic crescut bilingv sau trilingv, o să observați că o face ”pe limba lui”, are un limbaj uneori simpatic, alteori obositor prin care amestecă limbi cu o lejeritate uluitoare. Fiica mea, de exemplu, când vrea să spună ceva în germană, folosește structura limbii germane (pe care o știe), și inserează în ea cuvinte în română (pentru că cele în germană nu îi vin la îndemână).

”Sara are aproape 2 ani, dar eu văd zilnic progrese și diferențe mari. Repetă din ce în ce mai bine cuvintele și este atentă când i se pune o întrebare. Dacă suntem, de exemplu, afară și Sari este întrebată de un copil ceva, ea raspunde cu: “SÌ” dacă întrebarea este adresată în limba italiană, iar dacă e în limba română, raspunde cu: “Da”. Mereu urmăresc asta pentru a vedea dacă nu ma înșel eu. Nu, nu mă înșel”, povestește și Sarmiza despre fiica ei, Sara. ”Noi încercăm mereu să vorbim în casă în limba română. Dacă încercăm să vorbim vreodată în limba italiană ori eu îi mai explic Sarei ceva din cărți, încerc întreaga propoziție să i-o explic în limba italiană. Niciodată nu vreau să folosesc 2 cuvinte în limba romană și 5 în limba italiană. Eu cred că aici uneori apare de fapt confuzia. Cred că e tare important ca celui mic să i se vorbească corect într-o limbă, cu propoziții corecte și cuvinte strict în limba respectivă, pentru a nu face și această confuzie.”

Părinții se îngrijorează când văd că cei mici amestecă mai multe limbi, dar cercetările arată că aceste combinații sunt adesea strategice și foarte sistematice. Sayuri Hayakawa, profesor cercetător în lingvistică și bilingvism la Universitatea Northwestern, din Chicago a explicat, pentru un articol de pe Vice.com despre bilingvism: „Asta înseamnă că ei nu combină aleatoriu cuvinte și structuri din limbi diferite, ci fac asta după niște tipare care țin cont de regulile și structurile fiecărei limbi. Amestecarea limbilor reflectă niște cunoștințe lingvistice sofisticate și utilizarea creativă a limbajului. În niciun caz nu înseamnă ca sunt derutați.”

Mitul #3: Există o singură strategie pe care părinții o pot folosi cu copiii bilingvi.

Există mai multe strategii pe care familiile bilingve le adoptă o dată cu venirea pe lume a unui copil. Pentru că subiectul m-a interesat foarte tare de-a lungul acestor ultimi ani petrecuți în Diaspora, le voi lăsa pe fiecare mai jos, cu mențiunea că fiecare familie este diferită și ”potrivitul” pentru mine este diferit de ”potrivitul” altor părinți.

1. Strategia ”O persoană – O limbă” (OPOL), adică părinții sau îngrijitorul vorbesc fiecare o limbă cu copilul, iar fiecare alege limba cu care se simte mai confortabil. Este fix cazul familiei noastre: eu le vorbesc copiilor în română, iar soțul meu le vorbește în germană.

2. Strategia ”Limba minoritară acasă” (LMA), adică ambii părinți vorbesc aceeași limbă minoritară acasă. În acest scenariu, avem de-a face cu o separare clară a limbii de acasă de limba de la școală, iar limba minoritară ar trebui să fie limba adoptată de familie în absolut orice situație.

3. Strategia ”Timp și Loc” (T&L), adică părinții decid să vorbească limbi diferite, în funcție de timp și de spațiu. De exemplu, o anumită limbă poate fi folosită pe timpul zilei și alta seara, sau una dintre limbi poate fi folosită în zilele lucrătoare, iar cealaltă în weekend. Unii părinți folosesc camere dedicate din casă pentru fiecare limbă (de exemplu, noi am putea folosi ceha în bucătărie, germana în sufragerie și româna în camera copiilor, generând și mai mult haos decât avem acum), iar alți părinți folosesc o anumită limbă doar în timpul anumitor activități (de exemplu, noi am putea folosi limba română când ne jucăm sau germana când facem teme alături de copii).

4. Strategia ”Doi părinți, două limbi” (2P2L), adică cea în care ambii părinți vorbesc ambele limbi și decid să le vorbească pe ambele copiilor lor. 

Gabriela Hranovschi, educator Montessori, consideră că abordarea cea mai benefică pentru copil este prima – ”Un părinte, o limbă”. ”Asta aduce siguranță și claritate în relația părinte copil. Dacă de la începutul relației (din sarcină) adultul a comunicat cu fătul/copilul într-o anumită limbă, este de preferat să păstreze acea limbă. E foarte important să nu condiționăm copilul să răspundă în acea limbă în care noi i-am adresat întrebarea. Copilul își schimbă codul de comunicare (limba) în funcție de persoana din fața lui, deci dacă el știe ca mama vorbește și română și engleză și germană atunci el poate și e liber să aleagă una din aceste limbi. E foarte puțin probabil ca un copil să răspundă cuiva într-o limbă pe care el (copilul) știe că acea persoană nu o cunoaște. Adultul nu trebuie și nici nu are un motiv (real) să motiveze copilul în niciun fel. Cu cât se încearcă asta cu atât copilul va percepe acea limbă ca pe ceva neplăcut.” 

Cum adaptăm la grădiniță sau la școală un copil bilingv sau trilingv?

Eliza locuiește în UK alături de soțul și cei trei băieți ai săi. În casa lor se vorbește limba româna, așa că adevăratul șoc a avut loc o dată cu intrarea copiilor în comunitate. ”La vârsta de 3 ani, când cel mare a început să meargă la grădiniță, mi-a spus ca nu mai vrea să se ducă, pentru că cei de acolo ‘nu vorbesc ca noi’, nu are prieteni, nu înțelege nimic din ce spuneau educatoarele și copiii ceilalți, etc. Sunt sigură că lui i-a fost foarte greu, iar eu am reușit să ramân liniștită pentru că eram încrezătoare că nu va dura mult până va învăța. A durat în jur de o lună, poate mai puțin, până și-a făcut un prieten englez, singurul lui prieten de acolo, și nu îmi mai spunea că nu vrea să meargă la grădiniță”, povestește Eliza.

Nu exagerez când spun că cel mai complicat lucru pentru noi când ne-am mutat din Romania a fost integrarea copiilor la grădiniță. Ilinca a început grădinița în limba cehă la 2 saptămâni după ce am ajuns acolo și a durat 4 luni în care nu a scos niciun cuvânt, 4 luni de frustrări continue, timp în care era agresivă cu fratele ei și permanent suparată. 

Am vrut să aflu cum putem ajuta un copil care începe să meargă la grădiniță într-o țară în care încă nu cunoaște limba sau nu poate comunica suficient de bine, așa că mi-am adus aminte de cursul pentru adaptarea la grădiniță pe care Gabriela Hranovschi l-a pregătit pentru părinți și care este disponibil și acum pe site-ul său. ”Dacă copilul locuiește în țara respectivă de la naștere lucrurile sunt mai simple (chiar dacă acasă nu se vorbește limba respectivă). În schimb dacă vorbim de o relocare și de începerea grădiniței atunci e foarte important să știm că aceste două schimbări ar trebui să fie la o distanță suficient de mare de timp. Adaptarea la grădiniță nu ar trebui să se suprapună cu o altă schimbare în viața copilului. În exemplul tău nu putem spune exact dacă dificultatea de comunicare a venit din cauza barierei de limbă”, mi-a explicat Gabriela. ”În astfel de cazuri în care copilul întâlnește în grădiniță o altă limbă eu spun următorul lucru: Cel mai important lucru este ca el să găsească acolo în grădiniță o persoană disponibilă și capabilă să comunice dincolo de cuvinte. Îmbrățișările și iubirea sunt un limbaj universal.”

Iulia Vișan, stabilită în Barcelona, a avut impresia că fetița ei este discriminată la grădiniță și a pus acest lucru pe seama faptului că nu știa să vorbească spaniolă. ”În sensul că venea murdară constant și mi se părea că nu e îngrijită cum ar trebui (sau conform așteptărilor pe care le aveam, fiind la o cresa privată). Apoi am observat că toti copiii de la cresa vin murdari. Îmi dau seama că poate fi complicat să cureți un copil care nu vrea sa fie curatat :). Având în vedere că venea acasă fericită și bine dispusă, acest motiv care inițial m-a deranjat l-am acceptat și asta a fost.”

Copilului îi va fi foarte bine, chiar dacă noi, pe moment, avem impresia că ne este foarte greu.

Cel mai mare pericol pe care îl văd acum la părinții care gestionează creșterea unor copii bilingvi sau trilingvi este păcătoasa comparație cu alți copii. ”În acest moment părinții sunt foarte tentați să își compare copiii cu alți copii din mediul online, iar asta este o sursă semnificativă de frustrare și îngrijorare pentru ei (și pentru copii)”, povestește și Gabriela Hranovschi. ”Eu încurajez părinții ca la primele semne care îi îngrijorează să apeleze la specialist. De multe ori din acea stare de anxietate părinții pot recurge la măsuri disperate (în cazul limbajului vorbit o măsură disperată ar fi să îl presezi pe copil cu întrebări de genul ”ce e asta?”, ”cum se zice la asta?”, ”nu îți dau obiectul până nu îmi spui cum se numește” etc.) Toate aceste lucruri nu numai că nu ajută, ci inhibă motivația copilului de a învăța și comunica.” 

De fapt, copilului îi va fi foarte bine, chiar dacă noi, pe moment, avem impresia că ne este foarte greu. Cred că așa aș rezuma toate informațiile obținute în anii în care am citit despre bilingvism și trilingvism: că noi, părinții încercați din Diaspora, creștem niște copii care vor zbura departe, cu aripi deschise larg, cu frumusețe, acceptare, toleranță și creativitate. Vor fi copii adaptabili, flexibili, copii cu mintea scăpărătoare, capabili să înțeleagă și să empatizeze. Vor fi minunați și ne vor mulțumi pentru tot ce le-am oferit, iar greul de azi va fi doar o amintire care să ne arate, iar și iar, că de aripile lor foarte mari am avut grijă noi, părinții lor, cu răbdare și acceptare, pe când ei erau foarte mici.